O moarte care nu dovedeste nimic- http://meand.wordpress.com/page/13/

O moarte care nu dovedeste nimic…
ianuarie 13, 2010
Anton Holban, romancier ce se avanta in profunzimile psihicului uman… ” O moarte care nu dovedeste nimic”, un roman considerat de unii al suferintei din dragoste… Asa sa fie?! Sau este un roman al introspectiei, al analizei propriilor afirmatii, gesturi, trairi si ganduri?! Sandu, eroul central este tipic romanelor de tip proustian: el sondeaza psihicul uman, incearca sa se gaseasca si sa se inteleaga… Ceilalti, rude, prieteni, iubite, reprezinta doar o platforma care il ajuta pe erou sa isi puna intrebari nu despre ei ci despre sine, despre abilitatea sa de a-i intelege, de a-i manipula si, de ce nu, de a-i controla… Sandu pare a fi un barbat care se zbate in tumultul sentimentelor pentru o iubita” neinsemnata” care, in apropierea pierderii totale, devine ca un drog… Intregul roman ne introduce in lumea gandurilor prin care eroul vrea sa explice si, mai mult decat atat, sa se explice pe sine in raport cu Irina, cu femeile, cu iubirea si, in special, cu viata viitoare… Tulburat de gandurile ca Irina s-a sinucis din dragoste pentru el sau ca s-a maritat, Sandu decide sa se rupa de paradisul parizian pentru a se reintorce in tara. Dorinta sa este de a scapa de incertitudinea care il macina, nu de a continua relatia cu Irina. Afland adevarul despre maritisul Irinei, eroul devine din nou “ stapan pe sine” si incearca sa foloseasca aceleasi manipulari pentru a o pedepsi pe cea care, desi timp de cinci ani se sacrificase si il suportase, indraznise sa il paraseasca pentru un altul… Brusc, femeia isi pierde orice interes si tanarul isi recapata lumea rigida, pur intelectuala… Totusi, iubirea este distrugatoare, Irina l-a iubit cu adevarat si a decis sa isi puna capat zilelor exact cum ii spusese de atatea ori: se arunca de pe o stanca… Sandu afla si, parca intr-un joc plin de perversitate, este surprins de un gest atat de mare la o ” neinsemnata”… “Poate ca a alunecat… ” – Anton Holban introduce cititorul in mintea lucida a unui om care priveste cu teama viitorul, cu nemultumire prezentul si cu dispret trecutul… Si, pana la urma, cine a suferit si de ce?!

Posted by meand
Filed in Iubire, Oras, Viata
Lasă un comentariu »

Astazi am decis sa o recitesc pe meand si uite asa am dat de acest post( evident cautand un altul- sper sa il gasesc pe cel de care am nevoie!)…

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: