Timpul…

Atunci cand timpul iti smulge ceea ce ai iubit din toata fiinta ta iti dai seama ca lumea este atat de efemera precum neaua cazuta pe pamantul incins… Timpul, cel mai groaznic stapan, nu iarta si nu uita pe nimeni… El, timpul, pandeste mereu si asteapta intr-o rabdare infinita ca momentul despartirii sa apara si sa sageteze sufletul nepregatit pentru marea trecere… E atat de ciudat cand te gandesti ca acum un an totul era altfel, totul era ca atunci cand inca lumea ti se parea o mare fabuloasa, jucausa si protectoare… E atat de ciudat cand iti dai seama ca fiinta care te-a vazut din clipa sosirii a plecat intr-o lume indepartata, poate intunecata si fara cale de intoarcere… Timpul a uitat sa ierte si cere, zi de zi, clipa de clipa, sufletul pierdut in lumea efemera… Te-am pierdut pentru totdeauna si lacrimile cad neincetat in inima mea, ascunsa de privirile lor…

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Iubire, Viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: