Monstru…

Cand eram copil, auzeam de fiintele monstruoase care voiau sa puna stapanire pe luminea cea curata a soarelui… Cand eram copil, istorioarele pline de fiinte supranaturale imi incantau existenta, infricosandu-ma deopotriva… Si crescand, am aflat ca acei monstri de care ma temeam la sosirea umbrelor si a intunericului nu existau… Erau ei o creatie a gandirii mitice… O incercare de a ma face pe mine, cea de la inceput de drum, sa imi dam seama ca in aceasta lume exista o sumedie de fiinte: unele care imi vor binele, altele care vor face tot ce le sta in putinta sa ma nimiceasca… Si astazi, am descoperit ca monstrul din copilarie poarta o haina aidoma celei pe care o port, vorbeste aceeasi limba pe care o consider materna, respira acelasi aer ca si mine si, mai mult decat atat, ma priveste in ochi… Acest monstru al copilariei mele musteste de ura si nemultumire, se simte mereu bine barfindu-i pe ceilalti si, desi sustine sus si tare ca nu are nimic nu nimeni, scuipa la fiece clipa o cupa de venin… Si astazi,  am mai descoperit, ca rautatea nu vine singura, ci este mereu acompaniata de prostie…

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Cunoastere, Viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: